Sincer, nu mai citesc multe cărți. Dar aș face-o, dacă aș avea timp să digest.

Mi-a dat vocabularul pentru affordance și răbdarea de a întreba dacă forma unui lucru se potrivește cu intenția lui. Rămâne cea mai limpede carte despre diferența dintre un lucru care funcționează și un lucru care pare că ar trebui să funcționeze.

A făcut treaba a trei cărți mai mari. Mi-a arătat că e în regulă să faci mai puțină cercetare, dar mai bună, și să nu îți mai ceri scuze public pentru asta.

Mi-a schimbat felul în care mă comport în review-urile de design. Cadrul — că decizia e o conversație cu oameni care nu împărtășesc contextul tău — e ceva ce acum fac fără să mă gândesc.

Sistemul de design original. Lucrul interesant nu sunt pattern-urile. E disciplina de a numi o decizie recurentă astfel încât să poată fi reutilizată fără a fi copiată.

Cartea pe care o iau în mână când același simptom revine mereu, dar cu alte haine.

Nu e despre design. E despre ce se întâmplă când urbaniștii încetează să mai observe ce funcționează deja. Fiecare echipă de produs cu care am lucrat ar avea de câștigat citind primele trei capitole.

Cel mai apropiat lucru de un text canonic pe care îl are lumea produselor. Nu sunt de acord cu unele părți. Ce rămâne e disciplina argumentului.

Continuarea practică a cărții Inspired. Opportunity-solution tree e cel mai simplu instrument pe care îl cunosc pentru a separa ce faci de de ce faci.

Metoda Basecamp, pusă pe hârtie. Indiferent dacă adopți sau nu ciclurile, capitolul despre appetite vs. estimate mi-a schimbat felul în care delimitez munca.

Cartea pe care o dau discret deopotrivă designerilor și inginerilor când munca lor e ok, dar cam plată. Douăzeci de decizii mici, bine luate.

O polemică. Necesară. Argumentul că designerii poartă o responsabilitate etică pentru produsele pe care le livrează e azi de nenegociat.

Pentru momentul în care un designer ajunge prima dată să conducă alți designeri. Onestă în privința cât de mult din job e conversație, nu direcție.

Pentru poziția fermă în privința eticii în design și pentru ideea că designerii sunt portari, fie că le place sau nu.

Pentru argumentul că cercetarea înseamnă, pur și simplu, să fii atent. Mai ales cercetarea lentă.

Pentru scriitura în sine. Felul în care un eseu poate fi un obiect lucrat cu grijă.

Pentru practica zilnică a proiectelor personale ca mod de a rămâne onest față de propriul meșteșug.

Decenii de scris răbdător despre design și industria editorială. Blogul încă se citește ca web-ul de la început, în cel mai bun sens.

Pentru că a arătat că software-ul, ca mediu, e mai maleabil decât îl tratăm. Mă uit la prezentările lui o dată pe an.

Despre cum funcționează o echipă de design când încetezi să încerci să o controlezi din centru. Scrisul din perioada Etsy încă rezistă.

Pentru versiunea lentă și atentă a cercetării calitative. Stiluri de gândire, modele mentale, sesiuni de ascultare.

Pentru că a făcut din continuous discovery un obicei, nu un proiect. Doar disciplina de a intervieva fără întrebări care sugerează răspunsul și merită.

Pentru argumentul că echipele de produs împuternicite nu sunt un lux și pentru că e concret în privința a ce înseamnă, de fapt, „împuternicite”.

Pentru Shape Up, pentru jobs-to-be-done în forma lui onestă și pentru că e unul dintre puținii gânditori de produs care scriu de parcă ar fi în cameră cu tine.

Pentru că a făcut ca sistemele de design să pară mai puțin un livrabil și mai mult o disciplină.

Locul unde mentoratul a devenit ceva ce puteam oferi înapoi fără să fie un side hustle. În prezent sunt și eu mentor acolo.

Pentru că a luat interaction design în serios ca disciplină, pe vremea când mare parte din industrie încă se certa dacă e una.

Pentru că poartă partea mai veche a memoriei profesiei de designer. Chiar și când depășești filialele, valorile rămân.

Cel mai apropiat lucru de o întâlnire despre starea actuală a meșteșugului pe care îl are comunitatea de design. Căderea de vineri, după Config, e reală.

Pentru că a făcut normal să vorbești cu voce tare despre cum e să fii product manager, cu alți product manageri, în public.

Comunitățile de pe Slack care fac ca întrebările de zi cu zi ale designerilor să nu mai fie singuratice.

Oriunde ai fi. Forma muncii într-un loc devine lizibilă într-un meetup mai repede decât oriunde online.

Pentru oamenii care încă cred că structura e o problemă de design care merită o conferință întreagă.

Peste douăzeci de ani de scris atent despre meșteșug. Etalonul după care măsor discret orice text de design.

Revista de breaslă. Încă utilă prin profunzimea articolelor lungi, chiar și acum, când restul web-ului s-a scurtat.

Publicația de pe Medium, când ai nevoie de o privire de ansamblu asupra a ceea ce dezbate domeniul în acest moment.

Pentru partea de lucrări de cercetare a domeniului. Demnă de citat când trebuie să faci cu voce tare o afirmație despre usability.

Când întrebarea devine performanță, accesibilitate sau o anumită funcționalitate a platformei web. Aproape întotdeauna sursa primară.

Chiar dacă nu faci design pentru platformele Apple — răbdarea și grija din scriitură merită vizita.

Pentru disciplina de a documenta un sistem până la punctul în care alte echipe îl pot folosi fără tine în cameră.

Sursa de adevăr când accesibilitatea devine o conversație. La favorite, folosită des.

Pentru recunoașterea pattern-urilor — ce fac de fapt aplicațiile din categoria ta chiar acum, cu ecrane de comparat.

Pentru partea vizuală a domeniului. Util în doze mici; mai puțin util când e folosit drept brief.

Comentariile scurte ale lui Adam Wathan și Steve Schoger sunt printre cele mai bune lecții de design pe bucățele de pe web-ul liber.

Pentru sisteme de design, atomic design și gândirea pe termen lung despre cum scalează echipele designul.